Wikisource rowikisource https://ro.wikisource.org/wiki/Pagina_principal%C4%83 MediaWiki 1.39.0-wmf.22 first-letter Media Special Discuție Utilizator Discuție Utilizator Wikisource Discuție Wikisource Fișier Discuție Fișier MediaWiki Discuție MediaWiki Format Discuție Format Ajutor Discuție Ajutor Categorie Discuție Categorie Autor Discuție Autor Pagină Discuție Pagină Index Discuție Index TimedText TimedText talk Modul Discuție Modul Gadget Discuție Gadget Definiție gadget Discuție Definiție gadget 10 40661 128327 128318 2022-07-26T17:48:12Z Mishuletz 445 wikitext text/x-wiki {{Cutie PP |titlu=Invitație |link= |logo=Signature.png|px=25|descriere=Invitație |culoare_sus=DBE0EB|culoare_body=FFF |mărime_font=100 |body='''2022''' este anul în care intră în domeniul public operele autorilor:'''[[Constantin Andreescu]], [[Sever Bocu]], [[Lucian Costin]], [[Artur Gorovei]], [[Otilia Marchiș-Bölöni]], [[Nicolae Mihăescu-Nigrim]], [[Henric Sanielevici]]'''. Vă invităm să vă alăturați proiectului [[Wikisource:Ce este Wikisource?|Wikisource]] în efortul de a pune la dispoziția lumii întregi operele lor! <small><center>Pentru detalii, citiți [[Ajutor:Adăugarea textelor|cum se pot adăuga texte]] și [[Wikisource:Manual de stil|cum trebuie să arate acestea]]. De asemenea, nu ezitați să cereți îndrumări și informații pe această temă la [[Wikisource:Scriptoriu|Scriptoriu]]!</small>}}<noinclude>[[Categorie:Pagina principală]]</noinclude> pgrox0nsz4deipdyo3q6adfsywvbsza 3 41046 128322 2022-07-26T15:57:15Z New user message 6487 [[Template:Welcome|Mesaj de bun venit]] wikitext text/x-wiki {{Template:Welcome|realName=|name=Geogeticus}} -- [[Utilizator:New user message|New user message]] ([[Discuție Utilizator:New user message|discuție]]) 26 iulie 2022 18:57 (EEST) hkxpc9yxfvdlq6i71d5p56n2dwqximf 0 41047 128323 2022-07-26T17:26:31Z Mishuletz 445 Redirecționat înspre [[Autor:Otilia Marchiș-Bölöni]] wikitext text/x-wiki #redirect[[Autor:Otilia Marchiș-Bölöni]] lqgs834q1pc4m1px9fvst2mkgxbhwpt 102 41048 128324 2022-07-26T17:26:56Z Mishuletz 445 n wikitext text/x-wiki {{AutorWikidata |index-alfabetic = M }} fc2c5d8ds4m5libl0i7fl8583vzztro 128325 128324 2022-07-26T17:38:12Z Mishuletz 445 wikitext text/x-wiki {{AutorWikidata |index-alfabetic = M }} ==Din periodice== * [[Yocohama ― Tochio]] 8bw31xygr5i41ediwkh9xjnhrjwo7la 0 41049 128326 2022-07-26T17:46:22Z Mishuletz 445 n wikitext text/x-wiki {{titlu | titlu = Yocohama ― Tochio | autor = Otilia Marchiș-Bölöni | secțiune = | anterior = | următor = | note = }} Dintre toate porturile japoneze deschise și pentru străini, Yocohama e fără asemănare cel mal important, și ca atare centrul aproape a întregului comerciu japonez cu străinătatea. Înainte de 1859, locul unde se ridică astăzi acest oraș de mare, era o bucată de pământ pustie, cum o spune și numele: yoco-hama, trecătoare de-a lungul țărmului. Două împrejurări au determinat pe Japonezi să facă aici un port: apropierea de capitala țării și sânul de apă adâncă, scutit de vijelii ca nici un alt sân din golful de la Tochio. Ca prin vrajă se ridică pe acest plai pustiu un oraș a cărui populațiune în scurtă vreme atinse numărul considerabil de 65,000 suflete, socotind în acest număr și 2500 străini așezați în cartierul european. — Cartierele indigene, în urma contactului zilnic cu cel european, au pierdut cu vremea din caracterul lor național. Yocohama și Tochio, a căror depărtare una de cealaltă face 7 liege (1 l. = 4 ½ km.), comunică prin o cale ferată construită înainte cu 25 ani. Aceasta, cale ferată, construită de ingineri englezi cu materialul adus bucată de bucată din Englitera, a fost inaugurată de ''Micado'', care cu acest prilej pentru cea din urmă dată s-a îmbrăca în vechiul port național japonez și pentru întâași dată s-a arătat poporului său obișnuit să-l adoreze ca pe un zău invizibil, și uimit să-l vază urcând, fără teamă, pe vapor și de aici în tren. Pe vremuri, respectul față de Împărat fusese atât de mare încât nimeni nu cuteza să-l pomenească cu numele lui, ci numai cu cela al palatului în care locuia. Într-o oră faci calea dintre aceste două orașe; distanța dintre ele e atât de mică și trenurile atât de dese, încât numai cu greu poți rezista dorinței să vezi ridicându-se perdelele pe dinaintea unui colț de pământ, pe care fantazia l-a împodobit cu mii de vraje tăinuite. 43xcaxlnh6dz7ihuwu9orhli0q81hmy 128328 128326 2022-07-27T04:28:18Z Mishuletz 445 wikitext text/x-wiki {{titlu | titlu = Yocohama ― Tochio | autor = Otilia Marchiș-Bölöni | secțiune = | anterior = | următor = | note = }} Dintre toate porturile japoneze deschise și pentru străini, Yocohama e fără asemănare cel mal important, și ca atare centrul aproape a întregului comerciu japonez cu străinătatea. Înainte de 1859, locul unde se ridică astăzi acest oraș de mare, era o bucată de pământ pustie, cum o spune și numele: yoco-hama, trecătoare de-a lungul țărmului. Două împrejurări au determinat pe Japonezi să facă aici un port: apropierea de capitala țării și sânul de apă adâncă, scutit de vijelii ca nici un alt sân din golful de la Tochio. Ca prin vrajă se ridică pe acest plai pustiu un oraș a cărui populațiune în scurtă vreme atinse numărul considerabil de 65,000 suflete, socotind în acest număr și 2500 străini așezați în cartierul european. — Cartierele indigene, în urma contactului zilnic cu cel european, au pierdut cu vremea din caracterul lor național. Yocohama și Tochio, a căror depărtare una de cealaltă face 7 liege (1 l. = 4 ½ km.), comunică prin o cale ferată construită înainte cu 25 ani. Aceasta, cale ferată, construită de ingineri englezi cu materialul adus bucată de bucată din Englitera, a fost inaugurată de ''Micado'', care cu acest prilej pentru cea din urmă dată s-a îmbrăca în vechiul port național japonez și pentru întâași dată s-a arătat poporului său obișnuit să-l adoreze ca pe un zău invizibil, și uimit să-l vază urcând, fără teamă, pe vapor și de aici în tren. Pe vremuri, respectul față de Împărat fusese atât de mare încât nimeni nu cuteza să-l pomenească cu numele lui, ci numai cu cela al palatului în care locuia. Într-o oră faci calea dintre aceste două orașe; distanța dintre ele e atât de mică și trenurile atât de dese, încât numai cu greu poți rezista dorinței să vezi ridicându-se perdelele pe dinaintea unui colț de pământ, pe care fantazia l-a împodobit cu mii de vraje tăinuite. După ce am sosit la Tochio în societatea plăcută a consulului austro-ungar din ''Yocohama'', m-am pomenit într-o grădină engleză traversată de șine de tramvaiuri, pe cari circulau trăsuri simple, asemenea celor din Europa și America. Ori cit de favorabilă a fost dispoziția mea sufletească de-a mă putea extazia de minunile acestei țări noi, nu mă așteptasem să dau de un mijloc de comunicație așa lipsit de orice caracter local, și cu indignație am refuzat să mă servesc de el. Mi-am luat așa dară o ''jinrikcha''; consulul zâmbind făcu tot așa. Trecând podul de piatră ''Șimbochi'', am dat de un bulevard macadamizat în toată întinderea lui. Dintre casele frumoase din stingă și dreapta bulevardului, îmi atrase atenția un palat pompos. Pe frontispiciu avea inscripția engleză: «Telegraph», făcută din girandole de gaz. Ca prin farmec mi s-au risipit toate iluziile și mă întrebam nedumerită, dacă nu visez, și dacă în adevăr mă aflu în capitala imperiului «Soarelui ce răsare»? Am traversat cartierul european, și în curând am ajuns apoi, spre marea mea bucurie, într-un dedal de ulițe mici, strâmte și șerpuitoare: orașul japonez. Tochio e cel mai împoporat oraș japonez. Numărul locuitorilor săi nu se poate indica cu exactitate. Cei mai mulți călători și geografi socotesc numărul lor la 2 milioane; în realitate însă nu poate să aibă decât cel mult 800,000, dar are o întindere uriașă. Casele sânt toate mici și provăzute cu o curte mică sau o grădiniță de flori; în schimb însă există o mulțime de parcuri publice și sfânte (în jurul templelor). însuși palatul, ''Stro'', se află în centrul orașului și ocupă un teren vast. Palatul e despărțit de restul orașului prin două ziduri înalte, concentrice, încunjurate și acestea de șanțuri adânci în cari curge un râuleț. De-a lungul țărmurilor râulețulul cresc conifere cu trunchiul luciu și ramuri în formă de zig-zag, care târându-se pe ziduri, dau ținutului o înfățișare bizară și caracteristică ținuturilor japoneze. Zidul din lăuntru apără clădirile și grădinile imperiale; în jurul lui se întind locuri mari nelocuite și deșerte, strătăiate de drumuri fără sfârșit. Aceste servesc de căi de comunicație cu orașul; de-a lungul lor se ridică niște clădiri vechi ''yașichi'', prefăcute în ministere și cazarme. Terenurile aceste întinse servesc drept câmpuri de manevrare. În mahalale casele sunt împrăștiate peste câmpuri; în cartierele mai împoporate, dimpotrivă, casele sunt așa zicând zidite una peste cealaltă și în fiecare e câte-o prăvălie. — Orașul e împărțit în cartiere și aceste în cercuri și mal mici numite ''cho''. Ulițele n-au nume, ci se amintesc cu numele cercului ''(cho)'' în care se află. De-asemenea și casele sunt numerotate după locul ce-l ocupă în ''cho'', și nu în ulița lor. mavoui7q0ld4h5lyt3w0n9bmtc5nqpk 128329 128328 2022-07-27T04:33:53Z Mishuletz 445 wikitext text/x-wiki {{titlu | titlu = Yocohama ― Tochio | autor = Otilia Marchiș-Bölöni | secțiune = | anterior = | următor = | note = }} Dintre toate porturile japoneze deschise și pentru străini, Yocohama e fără asemănare cel mal important, și ca atare centrul aproape a întregului comerciu japonez cu străinătatea. Înainte de 1859, locul unde se ridică astăzi acest oraș de mare, era o bucată de pământ pustie, cum o spune și numele: yoco-hama, trecătoare de-a lungul țărmului. Două împrejurări au determinat pe Japonezi să facă aici un port: apropierea de capitala țării și sânul de apă adâncă, scutit de vijelii ca nici un alt sân din golful de la Tochio. Ca prin vrajă se ridică pe acest plai pustiu un oraș a cărui populațiune în scurtă vreme atinse numărul considerabil de 65,000 suflete, socotind în acest număr și 2500 străini așezați în cartierul european. — Cartierele indigene, în urma contactului zilnic cu cel european, au pierdut cu vremea din caracterul lor național. Yocohama și Tochio, a căror depărtare una de cealaltă face 7 liege (1 l. = 4 ½ km.), comunică prin o cale ferată construită înainte cu 25 ani. Aceasta, cale ferată, construită de ingineri englezi cu materialul adus bucată de bucată din Englitera, a fost inaugurată de ''Micado'', care cu acest prilej pentru cea din urmă dată s-a îmbrăca în vechiul port național japonez și pentru întâași dată s-a arătat poporului său obișnuit să-l adoreze ca pe un zău invizibil, și uimit să-l vază urcând, fără teamă, pe vapor și de aici în tren. Pe vremuri, respectul față de Împărat fusese atât de mare încât nimeni nu cuteza să-l pomenească cu numele lui, ci numai cu cela al palatului în care locuia. Într-o oră faci calea dintre aceste două orașe; distanța dintre ele e atât de mică și trenurile atât de dese, încât numai cu greu poți rezista dorinței să vezi ridicându-se perdelele pe dinaintea unui colț de pământ, pe care fantazia l-a împodobit cu mii de vraje tăinuite. După ce am sosit la Tochio în societatea plăcută a consulului austro-ungar din ''Yocohama'', m-am pomenit într-o grădină engleză traversată de șine de tramvaiuri, pe cari circulau trăsuri simple, asemenea celor din Europa și America. Ori cit de favorabilă a fost dispoziția mea sufletească de-a mă putea extazia de minunile acestei țări noi, nu mă așteptasem să dau de un mijloc de comunicație așa lipsit de orice caracter local, și cu indignație am refuzat să mă servesc de el. Mi-am luat așa dară o ''jinrikcha''; consulul zâmbind făcu tot așa. Trecând podul de piatră ''Șimbochi'', am dat de un bulevard macadamizat în toată întinderea lui. Dintre casele frumoase din stingă și dreapta bulevardului, îmi atrase atenția un palat pompos. Pe frontispiciu avea inscripția engleză: «Telegraph», făcută din girandole de gaz. Ca prin farmec mi s-au risipit toate iluziile și mă întrebam nedumerită, dacă nu visez, și dacă în adevăr mă aflu în capitala imperiului «Soarelui ce răsare»? Am traversat cartierul european, și în curând am ajuns apoi, spre marea mea bucurie, într-un dedal de ulițe mici, strâmte și șerpuitoare: orașul japonez. Tochio e cel mai împoporat oraș japonez. Numărul locuitorilor săi nu se poate indica cu exactitate. Cei mai mulți călători și geografi socotesc numărul lor la 2 milioane; în realitate însă nu poate să aibă decât cel mult 800,000, dar are o întindere uriașă. Casele sânt toate mici și provăzute cu o curte mică sau o grădiniță de flori; în schimb însă există o mulțime de parcuri publice și sfânte (în jurul templelor). însuși palatul, ''Stro'', se află în centrul orașului și ocupă un teren vast. Palatul e despărțit de restul orașului prin două ziduri înalte, concentrice, încunjurate și acestea de șanțuri adânci în cari curge un râuleț. De-a lungul țărmurilor râulețulul cresc conifere cu trunchiul luciu și ramuri în formă de zig-zag, care târându-se pe ziduri, dau ținutului o înfățișare bizară și caracteristică ținuturilor japoneze. Zidul din lăuntru apără clădirile și grădinile imperiale; în jurul lui se întind locuri mari nelocuite și deșerte, strătăiate de drumuri fără sfârșit. Aceste servesc de căi de comunicație cu orașul; de-a lungul lor se ridică niște clădiri vechi ''yașichi'', prefăcute în ministere și cazarme. Terenurile aceste întinse servesc drept câmpuri de manevrare. În mahalale casele sunt împrăștiate peste câmpuri; în cartierele mai împoporate, dimpotrivă, casele sunt așa zicând zidite una peste cealaltă și în fiecare e câte-o prăvălie. — Orașul e împărțit în cartiere și aceste în cercuri și mal mici numite ''cho''. Ulițele n-au nume, ci se amintesc cu numele cercului ''(cho)'' în care se află. De-asemenea și casele sunt numerotate după locul ce-l ocupă în ''cho'', și nu în ulița lor. Orașul ''Tochio'' e foarte răzleț; originalitatea i-o dau însă mulțimea de canaluri ce se încrucișează în toate direcțiile și formează o rețea de irigațiune complicată. Izvorul principal al canalurilor e apa bogată a râului ''Ogawa''. Deasupra ulițelor, în multe locuri, se ridică poduri de lemn foarte înalte, de un aspect pitoresc pronunțat. De pe aceste poduri omul ușor poate cuprinde cu ochii încântătoarea deltă de canaluri, cari formează, așa zicând, unicul mijloc de transport comercial. Importanța lor e indiscutabilă. Peste zi, stradele sunt foarte animate, și înfățișarea lor e pe cît de bizară, pe atît de interesantă. Trotuarele sunt rele de tot; ''jinrikcha''-urile mișună în învălmășeala pedestrilor, pe cari stă să-l îmboarde în fiecare clipă. — În gura unei strzi se ivesc deodată oameni în fugă mare, cari abia răsuflînd, prin strigăte încearcă să deschidă prin mulțime cale pentru o trăsură europeană trasă de cai și purtând vre-un prinț sau alt dignitar înalt. De cealaltă parte sosește în galop un ofițer de g8oduuaeiz0lq7aicz5qxr3zfv5hysl